System Administrator

 

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUPENI

COMP. PROTECȚIA CIVILĂ ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

 

 

REGULI ŞI MĂSURI DE APARARE IMPOTRIVA INCENDIILOR LA

CONSTRUCŢII DE LOCUIT ŞI ANEXE ALE ACESTORA

 

 Instalaţii de încălzire centrală

 (1) Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;

(2) Proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală se vor face în conformitate cu prevederile normativului specific din domeniu, respectiv a prescripţiilor date de producător, pentru fiecare instalaţie în parte;

(3) Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere; acestea vor fi izolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor sau acoperişurilor;

(4) Coşurile sau canalele de fum de la instalaţiile de încăzire ale unor construcţii aflate la distanţe mai mici decât distanţele de siguranţă, în raport cu construcţiile sau amenajările învecinate care au acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu dispozitive pentru prevenirea degajării şi împrăştierii scânteilor şi particulelor aprinse;

  1. a) depozitarea în centrala (minicentrala) termică a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;
  2. b) neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control a temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil, supape de siguranţă sau nefuncţionarea acestor aparate;
  3. c) neizolarea corespunzătoare a coşurilor de evacuare a fumului faţă de materialele combustibile;
  4. d) depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid).

 

     Punerea în funcţiune a injectoarelor de combustibil lichid sau a arzătoarelor cu combustibil gazos se va face cu respectarea strictă a regulilor de aprindere, după cum urmează:

  1. a) verificarea instalaţiei şi echipamentelor în vederea depistării eventualelor scurgeri sau scăpări de

combustibil;

  1. b) ventilarea focarelor şi canalelor de evacuare a gazelor înainte de punerea în funcţiune, timp de 10 minute;
  2. c) la aprindere se va respecta principiul “gaz pe flacărăşi se va folosi un mijloc de aprindere corespunză

   Sub injectoarele de combustibil lichid, în faţa focarelor, vor fi prevăzute tăvi metalice umplute cu nisip, pentru colectarea eventualelor scurgeri;

    Centralele termice pe combustibil gazos vor fi puse în funcţiune numai după verificarea arzătoarelor şi controlul presiunii în conducta de gaze;

    Pentru asigurarea închiderii, circuitul de alimentare al arzătorului va fi prevăzut cu două ventile montate în serie, din care unul cu acţiune manuală, marcându-se vizibil poziţia “închis” sau “deschis”.

 

 

Mijloace de încălzire cu acumulare şi fără acumulare de căldură

 

 La exploatarea sobelor cu acumulare sau fără acumulare de căldură se vor respecta următoarele reguli:

 

  1. a) în faţa focarelor nu se vor amplasa materiale combustibile la mai puţin de 1,25 m;
  2. b) depozitarea sau amplasarea materialelor combustibile se face la distanţa de minim 1 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi 0,5 m la sobele cu acumulare de căldură;
  3. c) în faţa uşiţei de alimentare, pardoseala combustibilă se protejează cu o bucată de tablămetalică, având dimensiunea 70×50 cm;
  4. d) înainte de utilizare şi periodic, sobele de încălzit şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor fisuri, crăpături, înfundări sau alte nereguli;
  5. e) în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului vor fi menţinute închise şi zăvorâte;
  6. f) cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop (groapă), numai după ce se vor stinge resturile de jar cu apă; locul special amenajat se va afla la o distanţă de 25-30 m faţă de depozitele de furaje sau de construcţii şi alte amenajări ‘ce au în componenţă elemente de construcţie combustibile;
  7. g) coşurile de fum vor fi tencuite la exterior, pe porţiunea cuprinsă în podul clădirii, asigurându-se o izolare corespunzătoare a coşurile faţă de materialele combustibile ale elementelor de construcţie; la traversarea plafoanelor sau acoperişurilor care conţin elemente combustibile se va asigura o distanţă de minim 15 cm între coşul de fum şi materialele combustibile; înălţimea coşului de fum, precum şi alte dimensiuni constructive de poziţionare ale acestora, sunt prevăzute în normativele tehnice specifice; spaţiul podului traversat de coşuri de fum nu se utilizează, de regulă, ca spaţiu de depozitare a materialelor combustibile, iar amplasarea unor materiale sau obiecte combustibile la mai puţin de 1m de coşul de fum e strict interzisă;
  8. h) Uşiţele sau locaşurile speciale prin care se curăţă de funingine coşurile şi sobele trebuie închise sau astupate ermetic după terminarea operaţiunii de curăţire, orice defecţiune putând conduce la pătrunderea scânteilor sau particulelor aprinse în spaţiile din jur;
  9. i) coşurile de fum şi sobele se vor curăţa cel puțin odată pe an.

 

 – Pe timpul exploatării sobelor, se interzice:

 

  1. a) uscarea sau aşezarea pe sobe a hainelor sau altor obiecte combustibile;
  2. b) folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului;
  3. c) utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, sau cu uşiţele defecte;
  4. d) aprinderea focului cu benzină, sau alte lichide inflamabile;
  5. e) lăsarea nesupravegheată a focului;
  6. f) lăsarea copiilor fără supraveghere în încăperi cu sobe în funcţiune;
  7. g) supraîncălzirea sobelor în timpul exploatării

 

 – La sobele fără acumulare de căldură se vor respecta în plus următoarele reguli:

 

  1. a) amplasarea sobelor de metal, fără o protecţie corespunzătoare pe pardoseala de scândură este interzisă;
  2. b) la sobele cu înălţimea picioarele de minim 25 cm, pardoseala combustibilă de sub aceasta se protejează printrun strat izolator de cărămidă plină, având grosimea de 5 cm, iar acest postament trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 25 cm, iar în faţa focarului cu 50 cm;
  3. c) când sobele au picioare mai scurte de 25 cm, stratul izolator se va realiza astfel: pe o folie (bucată) de azbest de minim 0,5 cm şi una din tablă metalică, cu o grosime de 0,3 cm, se amplasează patru rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar şi argilă.

 

 – La sobele cu acumulare de căldură se vor mai avea în vedere şi următoarele reguli:

 

  1. a) tavanele combustibile se vor proteja prin tencuire sau acoperire cu un strat de azbest şi tablă, ce va depăşi perimetrul sobei cu cel puţin 15 cm;
  2. b) atunci când pereţii încăperilor sunt executaţi din materiale combustibile, porţiunea de perete de lângă sobă se va face din zidărie, depăşindu-se marginile sobei cu 50 cm pe toate direcţ

 

 – La utilizarea gazelor naturale, drept combustibil se vor respecta următoarele reguli:

 

  1. a) verificarea periodică şi menţinerea în bună stare de funcţionare a instalaţiilor (conducte, robinete, arzătoare etc);
  2. b) când se constată prezenţa gazelor într-o încăpere se va proceda de îndată la aerisirea acesteia; aprinderea focului se va face numai după înlăturarea cauzelor care au determinat scăpările de gaze;
  3. c) aprinderea focului se va face prin utilizarea unui mijloc corespunzător (torţă, aprinzător etc.) cu respectarea principiului “gaz pe flacără”;
  4. d) atât la aprinderea focului, cât şi la stingere, gazele vor fi deschise şi respectiv închise mai întâi de la robinetul principal şi după aceea de la robinetul arzătorului;
  5. e) se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile generale de folosire a gazelor precum şi instrucţiunile specifice de funcţionare a aparatelor supuse exploată

 

Adăposturi de animale

 

(1) Intrarea în grajduri sau alte adăposturi de animale şi păsări cu lumânări, chibrituri aprinse, sau lămpi de iluminat cu flacără liberă este interzisă;

(2) Depozitarea materialelor inflamabile în spaţiile de adăpostire a animalelor şi păsărilor este stric interzisă;

(3) De regulă, iluminarea adăposturilor de animale se face natural; iluminatul electric al acestor spaţii se va utiliza cu respectarea condiţiilor specifice pentru asemenea situaţii; în cazul iluminatului electric, nu este permisă folosirea instalaţiilor improvizate sau cu defecţiuni; instalaţia electrică va avea o execuţie corespunzătoare în funcţie de natura elementelor de construcţie ale spaţiului respectiv; în lipsa iluminatului electric, se admite folosirea în grajduri a felinarelor numai în timpul cât se desfăşoară activităţi în interior;

(4) În grajduri şi adăposturi-fânare este interzis fumatul şi utilizarea focului deschis, cu desăvârşire;

(5) Menţinerea curăţeniei în jurul adăposturilor, înlăturarea paielor şi a altor deşeuri combustibile sunt necesare în permanenţă;

(6) De regulă, adăposturile animalelor nu se încălzesc; în cazul folosirii unor mijloace de încălzire, alimentarea acestora se va face din exterior.

 

Depozite de furaje şi magazii de cereale

 (1) Amplasarea depozitelor de furaje şi alte plante se face la distanţe de siguranţă; distanţa desiguranţă este de 25-30 m, faţă de coşurile de fum ale construcţiilor învecinate, prin care pot ieşi scântei şi particule aprinse;

(2) Terenurile destinate pentru depozitare vor fi curăţate de vegetaţia din jur;

(3) Nu se recomandă depozitarea furajelor în apropierea reţelelor electrice, căilor ferate sau drumuri publice la o distanţă, măsurată pe orizontală, mai mică de 40 m, respectiv 25-30 m;

(4) Utilizarea focului deschis, fumatul, iluminatul cu flacără liberă şi aruncarea cenuşei fierbinţi sunt interzise în apropierea depozitelor de furaje, la o distanţă mai mică de 25-30 m;

(5) Se interzice jocul copiilor cu focul şi lăsarea lor fără supraveghere în apropierea depozitelor de furaje;

(6) Se interzice depozitarea furajelor sau cerealelor cu umiditate ridicată, deoarece prezintă pericol de încălzire şi autoaprindere şi se va urmări în permanenţă ca temperatura să nu depăşească limitele admise;

(7) În aceste spaţii sunt interzise fumatul şi executarea lucrărilor de sudură electrică sau oxiacetilenică şi a oricăror lucrări cu foc deschis, precum şi depozitarea unor materiale sau substanţe uşor inflamabile sau care prezintă pericol de explozie.

 

 

Alte prevederi pentru anexe gospodăreşti şi dependinţe

 

 (1) Este interzis a se amplasa şi folosi cuptoare, afumători, maşini de gătit sau bucătării de vară provizorii în aer liber, lângă casele de locuit, în apropierea grajdurilor şi magaziilor executate din elemente de construcţie din materiale combustibile şi a altor materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.), la o distanţă mai mică de 10 m;

(2) Este interzis a se scoate burlane de metal pe fereastră sau sub streaşină, fără să fie izolate de părţile combustibile ale construcţiei;

 (3) Este interzis a se depozita în anexele gospodăreşti orice fel de lichid inflamabil cu excepţia celui necesar uzului casnic necesar şi obişnuit , în cantitate de cel mult 25 litri; acesta se va păstra în vase metalice, bine închise şi la locuri ferite de pericolul incendierii.

 

Folosirea maşinilor de gătit, aparatelor electrice, aparatelor de uz casnic

 

        Utilizarea oricăror maşini şi aparatelor de orice fel se va face cu respectarea strictă a nstrucţiunilor date de producător.

(1) Este interzis a se mânui şi transporta buteliile de gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de

protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;

(2) Buteliile de aragaz nu se vor folosi fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc ce prezintă porozităţi, crăpături sau lărgiri la capete sau fără coliere metalice de strângere;

(3) Buteliile de aragaz nu se vor păstra în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare şi nu vor fi culcate; distanţa dintre butelie şi aparat trebuie să fie de minim 1 m, iar faţă de surse de căldură cu flacără deschisă, de cel puţin 2 m;

(4) Încercarea etanşeităţii nu se face cu flacără deschisă; verificarea se execută numai cu emulsie de săpun şi apă; aprinderea focului în cazul folosirii gazelor lichefiate se face respectând principiul „gaz pe flacără”;

(5) Se interzice utilizarea recipientelor neomologate sau defecte şi transvazarea improvizată sau neautorizată a gazelor petroliere lichefiate dintr-un recipient în altul;

(6) Lămpile de gătit şi de iluminat cu petrol trebuie să fie în stare bună, rezervorul să nu prezinte fisuri şi să nu aibă scurgeri; umplerea rezervoarelor se va efectua numai când lămpile sunt stinse;

(7) Utilizarea consumatorilor de energie electrică (reşouri, radiatoare sau alte aparate electrice), care se pot supraîncălzi se va face cu luarea măsurilor de izolare faţă de elementele combustibile;

(8) Introducerea conductorilor electrici fără ştecher în priză sau legarea direct în tablourile electrice sau aparent în dozele de ramificaţie nu este permisă;

(9) Lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice sau a legăturilor este interzisă;

(10) Lăsarea în funcţiune fără supraveghere a oricărui fel de aparat electric: televizor, radio, fier de călcat, reşou, radiator etc., nu este permisă;

(11) Fierul de călcat va fi aşezat în timpul folosirii, pe suport de sârmă, din cărămidă sau alte materiale incombustibile;

(12) Aparatele electrice de încălzit se vor utiliza fără suprasolicitarea instalaţiei electrice; aceste aparate trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 1 m faţă de materialele combustibile din apropiere; nu este permisă exploatarea unor aparate electrice de încălzit improvizate, artizanale sau neomologate;

(13) Copiii nu trebuie lăsaţi fără supraveghere în încăperi în care se află maşini de gătit, aparate electrice sau alte aparate de uz casnic în funcţiune.

  

 

Focul deschis şi fumatul

 

 (1) Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, fără respectarea distanţelor de siguranţă, sau pe timp de vânt şi lăsarea lui fără supraveghere sunt interzise;

(2) Trebuie înlăturat cu desăvârşire accesul copiilor la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc;

(3) Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri amenajate, la distanţe de siguranţă, încât să nu permită propagarea focului, la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau alte vecinătăţi;

(4) Utilizarea focului deschis în diferite scopuri, precum şi arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, se admite numai în locuri special amenajate, ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii; în asemenea condiţii se va asigura o distanţă minimă de 10 m faţă de materiale combustibile (lemn, hârtie, textile etc.,) şi de 40 m faţă de locuri cu pericol de explozie;

(5) Preîntâmpinarea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, constituie o obligaţie a persoanelor care răspund potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor;

(6) Fumatul este interzis, de regulă, în toate locurile unde nu se admite folosirea focului deschis; locurile de fumat se pot amenaja la 10 m faţă de locurile în care există materiale solide combustibile(lemn, textile, hârtie, etc), 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie şi 50 m faţă deculturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau în zonele împădurite;

(7) Utilizarea focului deschis şi fumatul se reglementează de către factorii responsabili potrivit normelor şi dispoziţiilor generale.

Close Search Window