System Administrator

Doneaza sânge , salvează o viaţă! Acesta este motto-ul sub care administraţia locală împreună cu cadrele medicale de la Spitalul Municipal din Lupeni şi Centrul de Transfuzii Sanguine Deva şi-au dat mâna întro frumoasă colaborare pentru a salva vieţi. 

Începând din data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni se va deschide un punct pentru recoltarea sângelui, acesta  este situat în incinta spitalului vechi, la parter, lângă laboratorul de analize medicale al spitalului.

Recoltările vor fi efectuate de către personalul specializat din cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Deva, în fiecare joi, începând cu orele 9,00 acolo unde sunt așteptați toți cei care doresc să facă un gest umanitar față de cei aflați în suferință.

Primar Lucian Resmeriţă: ,,Începând cu data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni va funcţiona un punct de recoltare a sângelui, în fiecare joi de la orele 9,00. Recoltările vor fi efectuate de personal specializat de la Centrul de Transfuzii Deva.

 Îi aşteptăm aici pe toţi cei care vor să doneze sânge şi să fie astfel alături de cei aflaţi în suferinţă.Cu toţii putem face acest gest măreţ de a salva o viaţă şi să redăm astfel fericirea unei familii. Donând sânge oricare dintre noi poate devenii eroul cuiva, printre beneficiarii sângelui donat pot fi oricând unul din prietenii sau rudele noastre .”

 

Close Search Window